LUNET POP-UP - Beta Competition
Spațiu interior

LUNET POP-UP

Descrierea proiectului

Lunet este un brand bucureştean de ochelari care mizează pe transformararea procesului dificil al alegerii ochelarilor, intr-o experienţă plăcută, fără efort. Pop-ul-ul a fost creat pentru a introduce brand-ul pe piaţă şi pentru a oferi o experienţă offline, o interacţiune directă între produs şi client. Proiectat ca un eveniment unic, scopul acestuia a fost de a oferi vizitatorului o experienţă similară cu cea a unui magazin fizic, însă nu la fel de rigidă, folosindu-se de un cadru neconvenţional ce permite contactul direct cu ochelarii expuşi. Îi poţi proba, poţi observa îndeaproape detaliile, poţi alege modeul ideal, fără a te simţi constrâns, grăbit sau supravegheat, aşa cum te simţi adesea într-un magazin clasic de ochelari. Spaţiul ales a fost unul industrial, minimalist, un fundal perfect pentru evidenţierea elementelor ce au alcătuit pop-up-ul. Intervenţia în sine este constituită din trei elemente. O selecţie de fotografii semnate de Alex Gâlmeanu – un cunoscut fotograf român – au fost ilustrate printr-o serie de light box-uri, având ca scop evidenţierea efectului pe care o perspectivă diferită îl are asupra celor mai comune obiecte şi forme, aceasta fiind şi abordarea de design a ochelarilor Lunet. Al doilea element al pop-up-ului l-a constituit masa lungă şi suplă cu picioare din alamă, ce oferă spaţiul pentru expunerea propriu-zisă a ochelarilor şi oglinzilor. Elementele cele mai spectaculoase sunt cele trei cadre de lemn, care reinterpretează vitrinele unui magazin clasic, având rafturi din alamă pentru expunerea ochelarilor. Ele pot de asemenea să îndeplinească un rol independent, acționând ca o selenografie flexibilă, aproape fluidă pentru afișarea produselor, iniţiând totodată o conversaţie cu vizitatorul. Prin culorile vibrante și geometria lor riguroasă, îmblânzită doar de reflexia caldă a alamei, cele trei cadre devin parte a esteticii universului Lunet, în care liniile curate și design-ul de calitate sunt principalul obiectiv.

Text de prezentare a autorului

Bogdan Ciocodeica Studio este un birou de arhitectură din București, cu un interes deosebit pentru design interior, arhitectură, design de produs și intervenții în spațiul public. Abordarea lor profesională ar putea fi descrisă ca fiind minimalism eclectic, un amestec de linii simple, curate și piese statement care dau caracter spațiilor. Este o abordare foarte personală și intimă, care pune utilizatorul final în centrul proiectului. Întotdeauna urmând tranziția de la concept la realizare, proiectele lor se adaptează schimbărilor ce apar pe parcurs, fără a pierde conceptul inițial, ținând cont de faptul că fiecare proiect este un organism care se dezvoltă în permanență și care continuă să evolueze mult după ce arhitectul și-a încheiat intervenția. Proiectele lor au fost premiate în cadrul Anualei de Arhitectură București și prezentate de unele dintre cele mai importante publicații și site-uri de arhitectură: Archdaily, Yatzer, Elle Decor, Corriere Living, Igloo, Zeppelin, Artravel