AxRT - Centru de artă experimentală - Beta Competition
Lucrări de licență

AxRT – Centru de artă experimentală

Descrierea proiectului

Proiectul ”AxRT- Centru de artă experimentală” este situat în Timișoara, în districtul Tipografilor, înafara inelului format de țesutul urban compact al centrului vechi și alături de Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, amplasamentul fiind subiect al mai multor studii de tip P.U.Z. Astfel se propune ca prin plasarea în contextul, proiectul dat să devină un punct de convergență al culturii și educației, dualitate care acoperă atât caracterul temei de proiectare și implicit al ansamblului, cât și concepției. Din punct de vedere urbanistic, în urma unei analize minuțioase s-au stabilit diferite repere ce se materializează în axe de compoziție urbane date de fronturile clădirilor existente dar și de configurația planimetrică a țesuturilor urbane adiacente, urmând ca mai apoi acestea să se regăsească în planul de situație. S-au luat în considerare reperele existente, astfel încât compoziția volumetrica să realizeze un contrast de formă cu vecinătățile, dar în același timp să fie integrat discret. Pentru conservarea ambianței centrului vechi s-a păstrat fațada uneia dintre clădirile de pe sit, iar pentru intervenția nouă s-a folosit o fațadă dublă compusă din perete cortină și panouri de metal perforat cu goluri de diferite densități, urmărindu-se un un efect de difuzie a luminii în spațiul interior. Totodată, am mizat pe o legatură puternică cu imobilele de la nord de sit, dintre care unul este Memorialul Revolutiei si funcționează ca muzeu, iar al doilea fiind o imagine în oglinda a acesteia, formand o potențială piațetă, idee pe care am vrut s-o exploatez. Propunerea vizează crearea unei platforme la cota+4.50 care sa lege corpul propus de memorialul revolutiei, fiind astfel deschis spre aceasta piațetă, care poate găzdui diferite manifestări culturale și/sau activități ale vieții studentești. Funcțional, ansamblul este compus din două corpuri, unul de educație cu ateliere de artă și spații de socializare, iar al doilea este un corp dedicat galeriilor expoziționale, precum și a unei zone de spectacol. Adiacent acestora, există și funcțiuni conexe precum spații de alimentație publică și de comerț cultural. Intenția acestui proiect este să întărească legătura dintre artă, artist și public, iar in contextul orașului Timișoara, care dispune de un public larg cu valențe cultural-artistice, acesta poate deveni un punct de interes, dar și un punct de pornire pentru tinerii artiști care au curajul de a încerca ceva nou.

Text de prezentare a autorului

Proiectul de diplomă a fost realizat de Gosav Cosmin-Ionuț în cadrul atelierului de proiectare al Facultății de Arhitectură ”G.M. Cantacuzino” din Iași, sub îndrumarea Ș.Lcr.Dr. Arh. Nica Răzvan-Mircea. Proiectul a fost supus mai multor etape de validare, urmarindu-se o evoluție constantă și coerenta a proiectului, cât și a efortului susținut din partea studentului arhitect.