Planul Urban General al Unității Administrativ-Teritoriale Ghiroda - Beta Competition
Spațiu public

Planul Urban General al Unității Administrativ-Teritoriale Ghiroda

Descrierea proiectului

Planul Urbanistic General al Ghirodei inovează prin concept, proces și scop, în concordanță cu legislația locală, și aliniat Green Deal-ului European. Abordarea sa este una analitică dinamică, asigurând transparență și flexibilitate pentru politicile publice din următorii ani. Strategiile PUG-ului sunt coordonate cu direcțiile locale, regionale și Europene, și au la bază o proiectare data-driven, pe diverse straturi: niveluri de lucru, rețele, strategii de implementare, cu uneltele și ierarhiile specifice. Reglementările responsabile gata de pus în practică, vin în ajutorul prezervării caracterului local, a formării rețelei ecologice verde-albastră, și a creării centrelor comunitare.Alcătuim Vecinătăți PUG-ul încurajează o dezvoltare pe bază de vecinătăți. Unitățile Teritoriale de Referință (UTR) se formează din suprapunerea rețelelor de mobilitate, ecologice și edilitare. Fiecare UTR are setul său de reguli specifice, aplicat caracterului său, și încurajează proximitatea, sportul, facilitățile comunitare din fiecare unitate, bazând-se pe date demografice si funcțiuni. Astfel, UTR-urile devin vecinătăți distincte, cu caracter propriu generat de locuitorii săi.Ghiroda Verde PUG-ul se concentrează pe rețeaua sa verde și pe dezvoltarea sustenabilă a acesteia. Legislația în vigoare cere o fâșie utilitară de 2m pe fiecare parte a canalelor de desecare, însă PUG-ul lățește această fâșie în coridoare verzi de 15m, încurajând folosirea activă a canalelor. Toate dezvoltările urbanistice noi (PUZ) trebuie să comaseze cel puțin zona verde ceruta de 5-7% din suprafața acestora de-a lungul acestor canale, creând parcuri liniare care îmbunătățesc interconectabilitatea și atractivitatea vecinătăților. Rezultatul are multe roluri: perdele verzi, coridoare ecologice, trasee velo, zone de protecție ale pădurilor, bariere de vânt, culoare pentru animale, reglementate atât după cerințe de mediu, cât și comunitare.Ghiroda Socială Rețeaua social-culturală a PUG-ului se adresează utilizatorilor săi finali, locuitori și antreprenori, și este un rezultat al prognozelor creșterii populației. PUG-ul identifică zone rezervate pentru școli publice și facilități comunitare, care trebuie implementate ca urmare a densificării graduale a comunei. Toate zonele reglementate ca Învățământ și Centre Comunitare trebuie să se afle la 15 min. de locuitorii cărora li se adresează, și trebuie să formeze centre comunitare: cu facilități sportive, spații culturale, locuri de joacă etc.

Text de prezentare a autorului

Fondată în 1995 ca afacere de familie, SUBCONTROL s-a specializat ca proiectant general, management de proiect și supraveghere a șantierului, precum și în arhitectură și design urban. Datorită experienței acumulate de-a lungul anilor, compania noastră este recomandată ca fiind una dintre cele mai bune, calificate și fiabile în domeniul său. Competența noastră se extinde la toate aspectele unei investiții: consultanță, proiectare, supravegherea construcției și recepția finală a lucrărilor. Personalul nostru este autorizat pentru lucrări de inspector de șantier, acoperind toate categoriile, vorbind germană, engleză, italiană, franceză, portugheză, maghiară, greacă, rusă, sârbă si spaniolă.