Inițiative / Experimente / Viziuni
Readucerea spiritului locului în vechile clădiri interbelice, refuncționalizate în perioada comunistă și postcomunistă
Descrierea proiectului
Tema proiectului meu are ca scop refuncționarea vechilor clădiri interbelice refuncționalizate în perioada comunistă și post comunistă motiv pentru care progamul arhitectural ales prezintă o unitate de cazare de tip vilă. Spațiul amenajării se regăsește la parterul palatului Mocioni-Teleki. Acesta este situat în comuna Birchiș, jud. Arad. În prezent acesta este un spital de pshihitrie privat. Conceptul are la bază readucerea spiritul locului palatului printr-o zonă turistică având o unitate de cazare de tip vilă care prezintă la nivelul parterului diferite activități și evenimente culturale, utilizând elementele emblematice pentru care s-a remarcat palatul și anume colecția de fluturi și insecte exotice alături de biblioteca valoroasă a contelui Teleki și totodată pasiunea familiei pentru muzică, în special pentru pian. Proiectul își propune astfel să retrezească spiritul palatului, iar astfel să devină o zonă turistică, dar și o unitate de cazare pentru cei ce o vizitează, implementând motivul fluturelui pentru variate spații și funcțiuni ale palatului. Nivelul parterului dispune de evenimente culturale temporale, motiv pentru care găzduieste o sală de evenimente, o zonă de bibliotecă alături de o zonă de citit, o expoziție interactivă de fluturi și insecte și o expozitie de instrumente muzicale. Propunerea crează evenimente interactive în care persoanele din interior pot avea o experiență unică. Aceasta se realizeaza printr-o tehnologie nouă, modernă, prin dispozitive electronice care iți permit să explorezi și să analizezi în detaliu fiecare element. În același timp, planul de la etajul 1 ilustrează zonele de dormit. Prin urmare, noile intervenții sunt clare, bine definite și în același timp capabile să-și creeze propria structură.De asemenea spațiile expoziționale vor beneficia de o structură nouă. Acestea găzduiesc noi panouri interactive în care vor fi prezente atât prin device-uri, cât și fizic expozițiile de fluturi și insecte alături de expoziția de instrumente muzicale. Astfel expozițiile prezente în spații au un scop educațional, deoarece persoanele care vor păși în interior vor avea ocazia să învețe și să exploreze o perioadă esențială a istoriei. Totodată se vor pune în valuare elementele arhitecturale neoclasice și corpurile de iluminat originale din interior regăsite în cele două holuri de la intrare.
Text de prezentare a autorului
Numele meu este Ioana Cotuna și sunt absolventă masterandă a Facultătii de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnice Timișoara, specializare tendinţe materiale şi tehnologii noi în arhitectura de interior.



